Despre noi

Fotografia mea
Tirgu Mures, Mures, Romania
patru "nebuni" indragostiti si iubitori de natura

marți, 22 septembrie 2009

Praid

Localitatea Praid este cea mai mare comuna din judetul Harghita si cuprinde si satele Ocna de Jos si ocna de Sus. Aici se ajunge pe DN13, distanta fata de Targu Mures fiind de aproximativ 65 km. Praidul este un important nod rutier, in mijlocul comunei fiind intersectia care desparte drumurile de Odorhei si Gheorgheni (spre pasul Bucin).

Denumirea de Praid vine de la cuvantul maghiar "parajd" care inseamna mic teren cu iarba sau pasune mica cu iarba. Mica statiune este strabatuta de raul Tarnava Mica si de afluentii acestuia, fiind un adevarat punct de atractie pentru turistii care au nevoie de tratament, dar si pentru cei care vor doar sa viziteze mina. Praidul este asociat cu "Tinutul sarii" intrucat aici este localizata una dintre cele mai importante saline din zona Tarnavelor, dar si din tara.


Ca si localitate, Praidul a aparut in anul 1550, dar primele exploatari saline sunt atestate inca de pe vremea romanilor. Baza de tratament este deschisa din 1980, dar exploatarea sarii se realizeaza inca din anii 1700.

Din start, cea mai mare atractie a zonei este salina unde coboara zilnic o multime de turisti. Accesul in salina se face cu autobusul care pleaca la intervale orare de aproximativ 30 de minute si are sarcina de a transporta turistii pana salina amenajata destinata tratamentului sau vizitarii. Tariful pentru vizitarea minei este de 20 lei pentru adulti si 10 lei pentru elevi. Cei care merg la tratament beneficiaza de un tarif mai redus, de 8 lei de persoana.

Tratamentul la salina presupune practic inhalarea aerului din mina, deosebit de benefic pentru caile respiratorii. In galerii au fost amenajate locuri de joaca pentru copii, leagane pentru relaxare, o cafenea, expozitii de obiecte sculptate in sare, panouri cu prezentarea istoriei salinei si a zonei Praidului, chiar si o capela unde in fiecare zi de miercuri, joi si vineri se tin slujbe pentru diferite confesiuni religioase.

Un clovn foarte priceput intretine atmosfera...

In afara salinei, mai exista si alte atractii. Una dintre ele este Dealul Sarii situat in imediata apropiere a comunei. Aici este inmagazinata o cantitate impresionanta de sare (circa 3 mld de tone) iar zona este un obiectiv turistic consacrat intrucat exista si un traseu de urmat pe aceste dealuri. Fenomenele carstice specifice masivelor de sare sunt intalnite la tot pasul si sunt deosebit de frumoase. Traseul cuprinde o oprire si la vechea mina de sare, care azi nu mai functioneaza.
O alta atractie este Strandul sau Baza de agrement si tratament situat in imediata apropiere a intrarii in mina de sare, la aproximativ 200 de metri pe drumul care duce spre Dealul Sarii. Baza dispune de 2 bazine exterioare cu apa sarata, unul pentru adulti si altul pentru copii. Pe timpul verii, strandul este arhiplin de turisti care beneficiaza si de dusuri, vestiare, locuri pentru plaja si chiar de un bar cu terasa.

Casa memoriala a scriitorului Aprily Lajos a fost inaugurata in 1991 si prezinta manuscrise si obiecte personale care au apartinut poetului maghiar.

Posibilitatile de cazare in Praid sunt atat la pensiunile locuitorilor din comuna, cat si la hotelul Praid, clasificat la categoria 2 stele. Pretul unei camere pentru o noapte este de aproximativ 60 de lei. Va veti alege atat cu un tratament "purificator" in salina cat si cu o sumedenie de obiecte de artizanat... asta daca va hotarati sa vizitati standurile arhipline ale vanzatorilor de produse de acest gen.

Noi ne-am cazat la una dintre multitudinea de pensiuni, la un localnic amabil, pentru 55 lei/camera/noapte. Pretul a fost excelent avand in vedere ca am avut caldura in camere, curatenie exemplara, o bucatarie la dispozitie, gratar, foisor si... chiar si fructe (mere si struguri la discretie).
Asadar, daca doriti sa petreceti cateva zile departe de oras si sa va relaxati intr-un cadru primitor, aproape de natura, nu ezitati sa alegeti Praidul!

Un comentariu: