Despre noi

Fotografia mea
Tirgu Mures, Mures, Romania
patru "nebuni" indragostiti si iubitori de natura

sâmbătă, 25 februarie 2012

Dragobetele la romani - 24 februarie

Dragobetele este sărbătoarea iubirii la români. Considerat de toţi ca fiind echivalentul "Valentine's Day", Dragobetele este mai puţin cunoscut şi mai ales mai puţin promovat decât sărbătoarea americană importată şi sărbătorită şi la noi cu mare fast.



Totuşi, trebuie să remarcăm faptul că, în ultima perioadă, tot mai mulţi dintre români încep să se îndrepte spre propriile tradiţii şi să aprecieze mai mult sărbătorile locului. Anul trecut şi în acest an am observat că diferite organizaţii, posturi de radio şi instituţii au acordat o atenţie mai mare Dragobetelui din 24 februarie în detrimentul "Valentine's day". Ceea ce pe noi nu face decât să ne bucure, iar pentru a contribui şi noi la punerea în valoare a Dragobetelui ne-am hotărât să facem o incursiune în istorie şi să cercetăm ce a însemnat şi ce înseamnă această sărbătoare a tinereţii şi a dragostei pentru români.


 Dragobetele, cunoscut şi sub denumirile de Ziua îndrăgostiţilor, Logodnicul păsărilor sau Vestitorul primăverii, este celebrat de români pe 24 februarie. Acest moment reprezintă începutul primăverii, deşi din punct de vedere calendaristic ziua de 1 martie este considerată a fi prima zi de primăvară. În unele zone din ţară, 24 februarie este considerată a fi ziua ieşirii ursului din bârlog şi finalul hibernării, când natura se trezeştedin amorţire, păsările încep să îşi caute cuiburi, iar emoţia de primăvară ne cuprinde pe toţi.


Dragobetele este un bărbat chipeş şi iubăreţ, fiul Dochiei, divinitate similară lui Eros (zeul iubirii în mitologia grecească), Cupidon sau Amor (zeul iubirii în mitologia romană)

De dragobete, fetele şi băieţii se întâlnesc pentru ca iubirea lor să ţină tot anul, organizează petreceri şi jocuri de la care în multe cazuri pleacă viitoare logodne şi căsnicii. În cele mai multe zone se folosea sintagma "Dragobetele sărută fetele", tocmai pentru că săruturile pe care băieţii le dădeau fetelor de dragobete reprezentau viitoare logodne. Cei care se sărutau de Dragobete erau meniţi să rămână împreună tot timpul anului.

Dacă vremea era frumoasă, de Dragobete tinerii mergeau pe dealuri şi prin păduri şi culegeau primele flori de primăvară (ghiocei, viorele) pe care le păstrau apoi pentru a fi folosite în diverse farmece de dragoste. În schimb, dacă vremea era ploioasă fetele şi băieţii se strângeau în case unde se ţineau jocuri şi se spuneau poveşti.


În ziua de Dragobete nu se lucrează, nu se merge la câmp, nu se spală şi nu se coase, dar se primeneşte casa şi se face curăţenie pentru ca zilele de primăvară să fie pline de prospeţime şi de bună dispoziţie. Se considera că această curăţenie a casei de început de primăvară îi va ajuta pe gospodari să aibă un an mai îmbelşugat. De asemenea, în această zi oamenii aveau grijă să hrănească animalele cu mâncare bună şi nu aveau voie să sacrifice niciun animal din curte sau din pădure.
 

Va invităm şi pe voi ca pe 24 februarie să sărbătoriţi alături de noi Dragobetele!   

miercuri, 22 februarie 2012

Grădina Zmeilor, Gâlgăul Almaşului

Grădina Zmeilor se găseşte în raza localităţii Gâlgăul Almaşului, la circa 10 km de oraşul Jibou.


Rezervaţia mai este numită de localnici "Fata Cătănii" conform legendei care povesteşte despre o fată îndragostită de o cătană şi transformată într-o stană de piatră de blestemul mamei vitrege. Până la alunecările de teren din 1971, această stâncă avea forma unei fete cu părul lung, cu ulcior în mână şi o doniţă în spate. 



Celelalte stânci au diferite forme şi au fost botezate de localnici cu diverse nume. 












Există şi o platformă de observare (presupun că peisajul este mai fermecător de aici în special primăvara-toamna)



Grădina Zmeilor este o rezervaţie naturală, considerată de specialisti unică în Europa. Din păcate însă este o altă zonă turistică nepromovată de pe harta României.

duminică, 19 februarie 2012

Jibou, jud. Sălaj (Partea I)

Oraşul Jibou este situat în judeţul Sălaj la 26 km faţă deMunicipiul Zalău.




Principala atracţie este Gradina botanică Vasile Fati - una din cele mai interesante din România. 
Preţul biletului de intrare este accesibil (5 lei preţ întreg şi 3 lei redus).




Vasile Fati -profesor de biologie la liceul care se afla în castelul medieval care servea ca reşedinţă a familiei Wesselényi- a înfiinţat gradina botanică pe terenul din jurul liceului în anul 1968.

 
-         fostul castel al familiei Wesselényi, care ulterior a  funcţionat ca şi liceu



La intrare noi am gasit o Gradina Botanică "îngheţată" cu urme a ceea ce a fost viaţă şi frumos în anotimpul primavară-vară.




 -am ajuns însă şi la fascinantele sere


 Aici ni s-au arătat o minunăţie de plante şi vieţuitoare subacvatice:
-         un mic spaţiu pentru câteva broscuţe ţestoase


-sera ferigilor



- un lac amenajat cu nuferi si pestişori aurii



-sera suculentelor






- şi o multitudine de flori colorate





Jibou, jud. Sălaj (Partea II)

- sera orhideelor








-         aici am vazut si planta de piper :D (şi am aflat detalii despre piperul verde/roşu şi negru)



-         sala nuferilor


-       un colţ din Australia


- câteva fructe exotice...(nu ne-am dat seama exact care :P)



- şi cel mai spectaculos loc din incinta serelor...acvariile cu pesti

 









  - şi peşti din Dunăre(Marea Neagră) pe care nu am avut până acum ocazia să îi observăm "pe viu"


-         Sus la etaj se află o "peşteră"





Aici locuiesc doi papagali:
 
-         În exterior, în acesta perioadă a anului te aşteaptă sania lui Mos Crăciun (sau poate îi aşteaptă pe renii împrăştiaţi în toată Grădin botanică :P)


-         şi două veveriţe buclucaşe, una negră şi una roşcată (noi am prins-o doar pe roşcată...)

 
 La ieşirea din sere aflăm şi despre mini gradina Zoologică cu caprioare şi mistreţi


Însă în drumul nostru dăm peste superba grădina japoneză pentru servit ceaiul

 









 
-          Şi într-un final ajungem şi la caprioare şi mistreţi (din păcate căprioarele le-am zărit cu greu la departare în pădure)



-   în centrul oraşului se poate vedea un Monument al eroilor

Tot aici am auzit ca ar fi Băile Jibou care folosesc efectele curative ale unui izvor de apă minerală sărată, cu proprietăţi asemănătoare celor din Băile Herculane (noi nu am mai apucat sa trecem pe acolo).


Jibou merită vizitat nu doar pentru superba Gradină Botanica la care m-aş întoarce cu plăcere în primăvara, cât şi pentru Grădina Zmeilor, o rezervaţie naturala care se află la 10 km de Jibou.