Sighişoara este un oraş din judeţul Mureş, traversat de Râul Târnava Mare.
A fost întemeiată de saşii aduşi pentru paza vechilor frontiere ale regatului maghiar şi până şi în prezent oferă un loc de trai pentru saşi, români, maghiari, ţigani, evrei şi alte minorităţi.
Centrul oraşului medieval Sighişoara este un monument protejat de UNESCO din anul 1999, fiind şi una din puţinele cetăţi medievale locuite şi în prezent. Cetatea impresionează prin multitudinea de culori şi spiritul de "medieval" care încă s-a păstrat...
precum şi prin arhitectura minunată....
În anul 1280 a fost ridicată cetatea medievală iar zidul acesteia a fost ridicat în sec. al XIV-lea de către meşteşugarii organizaţi în bresle puternice.
A avut 14 turnuri, care apaţineau fiecare câte unei bresle, şi 4 bastioane. În prezent mai există 3 bastioane şi 9 turnuri (Turnul cu ceas, cel al tăbăcarilor, al croitorilor, al fierarilor, al cojocarilor, al cizmarilor, al măcelarilor, al frânghierilor şi al cositorarilor), cel mai reprezentativ fiind Turnul cu ceas (Turnul orelor).
Acesta este situat în partea de sud-est a cetăţii şi este vizibil din orice punct al oraşului.
A fost construit în secolul al XIV-lea pentru a proteja poarta principală a oraşului şi de-a lungul timpului a devenit edificiul reprezentativ al oraşului.
Cetatea Sighişoara avea privilegiul de jurisdicţie criminală, avea dreptul spadei, putând pronunţa şi executa condamnări la pedeapsa capitală. Simbolul acestui privilegiu erau cele 4 turnuleţe de pe acoperişul Turnului cu ceas.
Orologiul şi figurinele sale sunt considerate şi ele simboluri ale autorităţii publice, ca şi sfera aurită de pe vârful turnului. Sighişoara este unul dintre primele oraşe din Transilvania în care a existat un mecanism cu ceas. Ceasornicarul Johann Kirchel este cel care a perfecţionat ceasul din Turn şi care a sculptat din lemn de tei figurinele de lângă ceas. Acestea reprezintă zilele săptămânii şi îi întrupează pe zeii patronici ai acestora: Diana, zeiţa Lunii, Marte, Mercur, Jupiter, Venus, Saturn şi Soarele. Figurinele se schimbă la orele 12:00 noaptea simbolizând trecerea la o nouă zi.
În anul 1676, în cetate, a izbucnit un incediu care a distrus multe imobile, printre acestea şi Turnul cu Ceas, care a fost refăcut ulterior.
De sus, din cetate, se poate admira o panoramă asupra oraşului:
Sighişoara este un oraş cu o puternică încărcătură istorică. Între anii 1431 şi 1435 a stat la Sighişoara Vlad Dracul al II-lea şi se pare că tot în acestă perioadă s-a născut aici Vlad Ţepeş de unde au pornit şi legendele cu vampiri despre acestă locaţie. În Piaţa Turnului Sfatului se află Casa Vlad
Dracul, în care se presupune ca s-a născut Vlad Ţepes, numit Dracula. Fiul
voievodului Ţării Româneşti Vlad Dracul a fost renumit pentru pedepsele
exemplare aplicate adversarilor săi, de unde s-a născut şi legenda Dracula.
În Sighişoara mai sunt şi alte obiective turistice printre care doresc să menţionez Cimitirul Parohiei Bisericii Evanghelice, Scara de lemn şi Biserica din Deal.
Chiar dacă pare o locaţie sinistră, Cimitirul Parohiei Bisericii Evanghelice (Cimitirul saşilor) este o adăvărată oază de linişte şi de meditaţie pentru turiştii care vizitează cetatea. Totodată atrage atenţia prin pietrele funerare vechi (sec. XVIII) cât şi prin faptul că aici te poţi simţi aproape de natură.
În Sighişoara nu este timp de plictiseală, mereu se organizează câte ceva aici:
- în luna februarie are loc un festival de blues
- în luna iunie are loc un festival de film
- în ultimul sfârşit de săptămână al lunii iulie are loc festivalul medieval
- în luna septembrie are loc un festival de fanfară
Pe lângă acestea, în cetate se găsesc tot timpul mici şi mari artişti, de la artizani până la pictori....
În Sighişoara se poate ajunge şi cu trenul...
Cazarea în Sighişoara nu este neapărat ieftină, mai ales la pensiunile din cetate dar merită având în vedere pitorescul cetăţii precum şi numeroasele obiective turistice învecinate despre care voi vorbi într-o altă postare. Oricum cetatea atrage multi turişti străini şi merită vizitată.
Şi bineînţeles ca nu poţi pleca din Sighişoara cu mâna goala:
Unul din locurile care merita vizitate
RăspundețiȘtergere